Reacția fabuloasă a lui Fabregas, la aflarea veștii că Lopetegui a fost demis: „Așteptați…”

Redactor:
Andru Nenciu
Reacția fabuloasă a lui Fabregas, la aflarea veștii că Lopetegui a fost  demis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Spaniei, Julen Lopetegui, a fost demis cu o zi înainte de startul Campionatului Mondial din Rusia. Președintele Federației Spaniole, Luis Rubiales, nu a fost încântat de numirea acestuia ca antrenor al celor de la Real Madrid, având în vedere că fostul portar avea pe masă o ofertă de prelungire a contractului cu naționala Spaniei.

„Îi mulțumim lui Julen pentru tot ce a făcut la echipa națională. El este principalul responsabil pentru faptul că suntem în Rusia, dar am fost forțați să îl demitem. Trebuie să fie un mesaj clar pentru toți cei care lucrează la Federația Spaniolă, că unele lucruri trebuiesc făcute într-un anumit fel”, a spus Rubiales.

Cesc Fabregas a oferit reacția zilei pe Twitter, după ce a aflat că Lopetegui a fost demis. Mijlocașul lui Chelsea s-a legat de faptul că nu a fost convocat, iar demiterea fostului portar îi dă speranțe: „Așteptați, poate voi fi convocat acum”, a fost mesajul internaționalului spaniol, ajuns la 31 de ani.

În cariera sa, Fabregas a evoluat la Arsenal, Barcelona și Chelsea. Acesta a bifat o FA Cup și o Supercupă a Angliei cu Arsenal, un titlu de campion, o Cupă, două Supercupe, o Supercupă a Europei și un Campionat Mondial al Cluburilor cu Barcelona, respectiv două titluri de campion, o FA Cup și o Cupă a Ligii cu Chelsea. Spaniolul a cucerit de două ori campionatul european și a bifat o Cupă Mondială, în 2010.

Articol scris de Daniel Anghel

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×